Am primit multe intrebari de la clienti sau parteneri legate de productia anuala a unui anumit sistem fotovoltaic. Unora li s-au promis productii ireale, altii nu au putut obtine un rapuns, multi nu stiu cum sa calculeze, nu cunosc exact datele locatiei sau au dat de formule destul de complicate.
Pentru fiecare locatie in parte exista nenumarati factori care trebuiesc luati in calcul pentru a estima cat mai corect productia anuala. Plecand de la lucrurile evidente cum ar fi coordonatele geografice, azimutul, inclinatia panourilor si radiatia solara, formulele pot cuprinde tipul panourilor, tipul instalarii (la sol sau pe acoperis), distanta fata de acoperis la care se instaleaza panourilor, pierderi ale sistemului generate de incalzire sau distante de cabluri, medii anuale istorice ale fenomenelor meteorologice din zona (ceata, ploi, etc...), prognoze viitoare ale evolutiei fenomenelor meteorologice si multe altele.
Dar pentru ca ne dorim sa gasim o formula simpla cu care fiecare dintre noi, in Romania, sa poata estima cat mai aproape de realitate productia sistemului dorit, am pus cap la cap informatiile din mai multe surse si am reusit sa venim cu un raspuns.
Formula tine cont doar de capacitatea sistemului (a panourilor) exprimata in kWp, numarul de zile din an, un coeficient simplu si este urmatoarea:
Productia anuala (kWh) = Capacitatea sistemului (kWp) x 365 (zile) x 3 (coeficient)
Asa cum am mentionat, am incercat sa simplificam cat mai mult dar in acelasi timp sa venim cu o formula care sa aiba rezultate cu o marja mica de eroare, indiferent de factorii cu care s-ar putea face o estimare mult mai corecta.
Bineinteles ca pentru a ajunge la aceasta forma simpla a trebuit sa plecam de la niste formule si date de intrare mult mai complicate cu care se pot genera rezultate destul de precise. Pentru a va face o idee legata de influenta azimutului si a unghiului de inclinare a panourilor, am atasat o diagrama calculata pentru Bucuresti, unde se poate observa mai detaliat variatia coeficientului folosit in formula prezentata mai sus. In functie de azimut si unghi veti putea gasi coeficientul respectiv, pe care il puteti folosi in formula de mai sus pentru o estimare mai exacta.
Speram sa va foloseasca si sa puteti determina mai simplu productia anuala, indiferent ca sunteti interesat de domeniul energiei fotovoltaice, ca doriti sa va instalati un sistem sau sunteti chiar un instalator sau companie care activeaza in domeniul energiei fotovoltaice.